Gata.Visul cu cireșe? Se apropie de final, știu...
Nu m-am ținut de cuvânt în ceea ce privește „poveștile” și scrisorile, dar măcar am învățat că uneori trebuie să ne acceptăm neputințele. E benefic să-ți dorești și să-ți propui, dar dacă uneori ești gol, mai bine să nu te întorci pe dos... Am învins cu bine toți colțuroșii „dinozauri”, slavă Domnului! Apoi, am îndurat multe multe ploi (nebune și bune, tinere și bătrâne, hapsâne -capsâne); am sărit ca un titirez de bucurie, dar au fost și momente în care am plâns (ca să nu las inima să-mi curgă pe dinafară). Uneori am tăcut mâlc, alteori am urlat (ca un taur încăpățânat ce sunt). Am descoperit oameni noi și m-am bucurat alături de ei. Am înghițit dezamăgiri și le-am depășit. Am fugit spre liniște și, când să-mi spun amarul, tăcere... Am așteptat scrisori, am scormonit și găsit noi povești. De învățat minte, nu m-am învățat. De visat cer cu stele nu m-am săturat...
Și gata, mai bine fug să scrijelesc un petec...