Am trăit mereu cu certitudinea că nu mi-a fost și nu-mi este dat să rămân o jumătate nefericită, ci că trebuie să cresc devenind un întreg. Găsind piesa perfectă pentru ceea ce sunt, care să-mi completeze lipsurile și să-mi accepte „defectele de fabricație”. Nu un om perfect, ci perfect în imperfecțiunile lui. Și dacă o lume întreagă o să continue să-mi spună că n-o să-l găsesc niciodată, eu tot o să mă încăpățânez să aștept...doar pentru că știu că așa va rândui Doamne Doamne. Și dacă până atunci va trebui să alerg un veac și mă voi tot îndrăgosti o zi de-un actor, o oră de cine știe ce necunoscut, tot voi aștepta. Că toate „îndrăgostirile” astea trecătoare și de moment nu m-au învățat decât că n-am prea putut niciodată să văd viața așa cum e de fapt și că iubirea nu încape nici într-un cuvânt de șase litere, nici în două însumând opt.
[haină țesută din gânduri bune. Dar. trei băieți. scrisori. fotografii. povcești. pseudoversuri. îndemn la simplitate. fărâme de suflet românesc.]