poveste de Cireșar: între ghilimele

Uți Picii îmi amintește mereu că trebuie să mă simplific. Printr-un simplu „Da' de ce-i așa?” trebuie să mă transform din nou în copil, să încerc să văd lumea așa cum poate el. De cele mai multe ori însă nu-mi reușește, mai ales când scorpionii sunt prin preajmă. Aseară m-am împotmolit în încercarea de a-i explica cum stau lucrurile cu „între ghilimele fie spus”. Sărmanul copil, cred că ne crede două nebune. Una care se chinuie să găsească răspuns, alta care caută mereu să-l deruteze. Mă întreb ce-o fi în căpșorul lui...probabil n-ar mai pricepe nimic dacă n-ar primi mai apoi explicații pe limba lui de la cel mai bun și de nădejde prieten pe care-l are, tata. Cel mai mult îmi plac momentele când îmi spune: „Asta n-o știu de la tine!”, bucuros că a învățat ceva nou. L-am întrebat într-o doară dacă știe cum se spune „ a sări” în engleză, apoi a reacționat imediat: „Aaa! Seamănă cu geam!”....Uneori mă întreb dacă aveam așa o minte ageră la șapte ani...