Adineauri, venind spre căsuța portocalie, mi-a ieșit un pici în cale. Abia de avea dinți, dar drăgălașul se strâmba ștrengărește de numa numa la mine; și când i-am răspuns în același fel, mai tare s-a înverșunat. Apoi mai sunt și teii, de al căror miros m-am îndrăgostit (de parcă n-aș mai fi văzut și mirosit tei înfloriți anii trecuți) și trandafirii de la fiecare colț de stradă. Apoi mai e înghețata aia delicioasă la dozator și strada care mă face să cred că trăiesc într-o vreme mai îndepărtată, cu domni și domnițe care aveau timp de plimbări la apusul soarelui. Apoi mai e...cutia aia roșie căreia îi las povești. Aici e Casa care „m-a ales” (așa mi-a zis un căpcăun, că de fapt facultatea asta m-a ales pe mine, nu eu, nehotărâta, pe ea). Apoi, aici sunt oamenii minunați pe care i-am cunoscut după ce am învățat că e mai bine să-mi deschid inima decât s-o ascund veșnic în spatele unei cochilii osoase. Aici e Piața aia Mică în care îmi e drag să mă așez și să privesc trecătorii...Aici oamenii merg uneori și cu pași mici pe stradă. Aici mai auzi câte-un nebun strigând în gura mare că e fericit. Aici e Festivalul care aduce cultură de peste tot...Aici, toate în orașul din care voiam cu tot dinadinsul să plec acum doi ani....
[haină țesută din gânduri bune. Dar. trei băieți. scrisori. fotografii. povcești. pseudoversuri. îndemn la simplitate. fărâme de suflet românesc.]