Ca o lașă am fugit, durerea m-a păcălit. Apoi mi-am dat seama că voiam din toate mădularele să vorbesc cu „omul diamantin”. Când m-a întrebat ce mai fac, doar de dorul locului i-am putut pomeni...Doar atât, când de fapt tare mi-aș fi dorit să-i cer câteva sfaturi care să-mi lumineze gândurile...Aș fi vrut să-l întreb ce crede despre toată joaca în care îmi împart energia și cum să fac să dea roade dulci înainte de plecare...
Dar toate la timpul lor, nu? O să mă întorc...Curând.