poveste de Cireșar: lipsa lui acasă

Ultima zi de festival. E una din puținele duminici din an pe care nu mi le petrec acasă. Cu ocazia asta, mi-am putut da seama cât de mult înseamnă acel loc, căldura și simplitatea și bucuria cu care mă încarc de fiecare dată...De la „bătrânelul” înțelept care abia așteaptă să-mi arate ce a mai construit sau desenat, până la tiranozaurul care mă urmărește peste tot dând voios din coadă, de la aluaturile dulci ale mamei la sfaturile  sincere ale tatei, de la poveștile din plicuri la cele câteva pagini citite în Căsuța Curcubeu, de la ciocolata cu cafea băută cu fata cu nume de bomboane, toate mă cheamă acasă...Cred că și sentimentul apartenenței face parte din minunile Bunului Dumnezeu, sentimentul că nu ești singur pe lume, că undeva cineva te iubește, că ai un locșor unde te regăsești și te întregești...Bogăția inimii vine din bucuria de a fi împreună cu cei dragi. Ce folos să ai de toate dacă nu le împarți cu nimeni? „Omul sărac al pământului și bogat al cerului, se bucură plin, iubește plin, trăiește plin, ca o mărturie a unei vieți desăvârșite.” Mâine o să mă vindec de dor :)...