dacă zic că mi-e dordodordordordor de un film (poate de „One day”?), cunoscătorii ar putea crede că m-am molipsit de la copilul-enciclopedie-de-filme în preajma căruia am tot stat în ultimii optișpe ani jumate.
...
Ciudat sentiment. Cel mai ciudat din toată viața mea de elev și student. Azi am luat vacanță și n-o voiam. Totul în mine îmi spunea că n-o merit, deși de muncit în ultima vreme nu pot spune că nu am muncit...„Gata, atât? Asta a fost tot?”. Aș fi vrut să mă bucur, să hoinăresc fără destinație pe mijlocul străzilor înguste, dar ploaia m-a alungat înapoi acasă...Tristețile nu-i bine să le dai mai departe - asta am învățat de la Anu - așa că o să mă fac bine. În primul rând pentru că vreau o vară cu povești, nu zile cu melancolii. Mi-am adunat cărți cât să nu pot duce și, la o adică, bibliotecile sunt doar la o aruncătură de tren. După aceea, mai e muntele de escaladat și oameni noi de descoperit, dar cel mai mare plan pentru vara asta e să adun cât mai multe scrisori posibil. Nu ca-n Harry Potter (cum mi s-a reproșat să nu mai visez că o să mi se întâmple), dar îndeajuns încât să iasă cotorul...Nu mă supăr, sper doar ca într-o bună zi oamenii să înțeleagă că nu aștept nimic înapoi și că, de fiecare dată, scrisorile prind viață doar din dorința de a le spune că-mi sunt dragi...Atât pentru azi. Deja mi s-au dezghețat picioarele.