Era acum doi ani. Terminasem orele și mergeam cu Măr Verde pe centru în căutare de înghețată. Ne-am oprit în fața lui, eu ca un copil ce râvnește la o jucărie mult dorită într-o vitrină. Ea, văzându-mă, a zis: „Georgi, hai să-ți fac o poză! Dacă tot îți place Charlie Chaplin, să o ai amintire...”. Îmi surâdea ideea, dar, tipic mie, am refuzat...
Se întorcea vara, odată cu căldura, asemenea păsărilor ce vin înapoi din „țările calde”. Își instala valiza vopsită, își punea masca de alb, lua bastonul în mână și se urca pe piedestal. Apoi aștepta. Uneori stătea neclintit minute în șir, în soarele dogoritor. Zâmbeam involuntar și mă opream să-l admir; de cele mai multe ori singură... Îi surâdeam fără motiv omului alb care aducea atâta fericire pe chipul celor mici. Uneori îmi făceam drum intenționat pe centru știind că o să-l văd. Credeam că nu vorbește, adică n-aș fi vrut să-i vorbesc, doar de dragul de a păstra magia...Apoi, italienii din festival mi-au spus că e român, dar că a stat ani buni și în Italia. Cred că mi-au dat chiar și o carte de vizită a lui, dar am rătăcit-o.
Zilele trecute îmi doream în sinea mea să revină. De fapt, prin mai chiar le-am zis câtorva copii dragi că mi-e dor de omul care dă bucurie străzii. Azi-dimineață, lângă Billa, cu bastonu-i alb și fața nemachiată, l-am reîntâlnit. Fericită, mi-am deschis inima și i-am surâs. Apoi am îndrăznit să-i spun: „Bine-ați revenit!”. Aparent, și el se bucura...A dat afimativ din cap și mi-a răspuns la salut.
După-amiază era în Piața Mare. Știam după roiul de pici adunați cine trebuie să fie în spatele lor. M-am oprit câteva secunde, ca de obicei. Dăruia bomboane, în stilu-i caracteristic. Apoi mi-a făcut semn să mă apropii. „Da, da, tu!”, mi-a răspuns din ochi. Apoi m-a luat de mână, mi-a făcut un tic pe nas și mi-a dăruit o bomboană de...(culmea) măr verde. M-am bucurat ca un titirez zăpăcit, iar bomboana a trebuit s-o mănânc de data asta (cea cu gust de vișine primită anul trecut e acasă într-o cutie cu lucruri mici).
Dacă vii prin Sibiu, să te oprești și să-i zâmbești. E un „om diamantin”...