Dragă Cuptor,
Trebuie să recunoști că nu ne-am întâlnit prea bine. Tu ai venit înnorat și plouat, eu zgribulită toată și cu picioarele sloi de gheață (deși învelite în șoșoni de lână). Să mă ierți, te rog, că nu am copt nimic dulce spre întâmpinare; am preferat ca ceaiurile să țină loc de alinare caldă inimii. Tu, în schimb, ți-ai făcut milă de mine, copil cerșetor de lumină, și mi-ai adus gânduri bune de la Brașov. Ca și cum ai fi știut că azi, fiind luni, aveam nevoie de un bobârnac care să mă înveselească. Dacă n-ar fi fost plicul, m-ar fi afectat poate mai tare „atacul” mascat. Așa, având în minte oameni minunați pe care îi cunosc (sau nu-i cunosc), am găsit putere să fiu antipatică și să-mi apăr bucuriile. Nu râvnesc viața „pulsantă” a altora, sunt fericită cu alegerile și gustul pe care îl au lucrurile simple în jurul cărora îmi țes visurile. Atâta timp cât am cu cine le împărtăși, nu-mi doresc nimic mai mult...
Ca ultimă rugăminte, nu vrei totuși să încercăm să ajungem la oarecare acord? Nu de alta, dar oricât de multe ceaiuri aș fierbe, nu cred că o să rezist o lună întreagă cu degetele vinete-albastre...
cu drag,
Bramburica