sâmbătă, 27 iulie 2013

nespus. ne-spus.


Când prea rătăcești și nu te găsești, te lași convins și luat de mână, dus acolo unde îți doreai de multă vreme să ajungi. După ce urci în „barcă” vezi că, de fapt, acestea erau pretutindeni, dintotdeauna. Nu te mai întrebi cum se face că ai orbecăit atâta, ci te așezi mulțumind pentru „loc”.Îți deschizi inima și respiri cu răbdare. Trebuie că Cineva care te iubește va avea grijă să-ți fie bine. Numeri pe degete până la cinci, și, în mai puțin de un an, te trezești copil nou…Începi să vezi simplitatea și frumusețea vieții, începi să iubești țara din care până nu demult voiai să fugi cu prima ocazie. Începi să înțelegi că ai un rost pe lume, și că-l vei descoperi la momentul potrivit. Continui să-ți croiești visul de a dărui bucurii mărunte și speri că, într-o bună zi, haina va fi numai bună de îmbrăcat. Uneori ițele se încurcă și lupta devine grea, dar nu te dai bătut. Știi că Cineva acolo Sus te iubește…Îți ștergi lacrimile, mulțumești și mergi mai departe.