...
zece întâmplări ciudate și-o minune
„Povestea noastră a început altfel. Uneori era da, alteori simțeam că ba. Nici nu mi-am dat seama când m-am îndrăgostit.[...] M-am înmânat ție. M-am încredințat grijii tale și de atunci îmi dovedești constant că temelia „așteptării cu răbdare” a fost cel mai frumos dar pe care l-am primit vreodată…”
n-am contorizat în Preambul câte ba-da-uri „întâmplări ciudate” vor fi fost în total, cert e că acum am ajuns să numărăm împreună până la zece [ echivalentul lui patruzeci și trei ] și să fim în clasa a șaptea [ stupefiat nespus auscultăm împreună creștem răbdând creștinește ]... mă bucurești, Dar di Rai! mă timișorești, voiam să zic - căci asta va fi varianta noastră... în rest, știi: necuvinte!