...
E atât de bine când îmi iau în primire chiubicălul F612 dimineața: termin la ora la care ajungeam acasă în clasele primare, și-mi rămâne valoroasă vreme pentru citit, pentru scrisori și pentru oamenii dragi. Azi la prânz am gustat prima dată baclavale, și mi-au plăcut tare mult [ în mod sigur datorită combinației de miere cu nucă ]. Apoi mi-am îndesat traista cu cotoare, apă, cafea și nuci încă în coajă, și m-am teleportat la vechiul loc de studiu [ vrând-nevrând, de voie - de nevoie, tot acolo ajung ], ca să nu treacă orele fără a le fi dat bun rost. Divaghez puțintel, dar e pentru o cauză nobilă: trei au fost lucrurile care mi-au amintit de Virginia Woolf: întâi eseul domnului Mark Haddon, ce mi-a împărtășit un gând încropit anul trecut pe când cu licența, apoi faptul că ceasul din camera portocalie a stat [ de câteva săptămâni arată tot 5:25 ] și eu uit mereu să cumpăr baterii, și nu în ultimul rând cămașa cu flori care-o făcea pe Tâlvana să exclame: „Virginia Woolf coace brioșe!”. Aproape de ora 8, am pornit spre mansarda portocalie. M-am sincronizat numai bine cu ploaia, care tocmai începuse a se înteți. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că nu mi-am cumpărat umbrelă [ cea luată acum aproape doi ani de la Turnul Eiffel s-a prăpădit - mai stă în cuier doar de dragul amintirii vizitei pariziene ] și că nu mai pot amâna această achiziție. Până să ajung însă la Ieftinica, a trebuit să fac vreo câteva opriri în ganguri - cel mai bun exercițiu de admirație a ploii atunci când ți se pare că nu ai timp de așa ceva. E chiar frumoasă ploaia! „De aur” în astfel de zile, cum zice tata. Udă răzleț, am ajuns la raftul cu ciuperci protectoare și, spre bucuria mea, am găsit una multicoloră. O cheamă Curcubella, și e dătătoare-de-surâsuri pentru ceilalți trecători [ sau cel puțin așa-mi place mie să cred ]. Până acasă am ascultat concertul picăturilor lovindu-se de aripile-i rogvaive, am încetinit pasul [ deși în unele porțiuni stropii erau jucăuși nevoie mare ] și mi-am amintit de „noi doi și-o umbrelă”. Ieri ne-am plimbat cu a ta pe timp de soare - acum cei 271 km erau piedica găsirii pretextului...