...
ieri, în jurul amiezii, pe când strângeam rufele de pe uscător să-mi fac bagajul pentru Sibiu, am auzit un binecunoscut [și așteptat de ceva vreme încoace cu mult dor] sunet venind dinspre poartă: ivirea unui plic în cutia noastră poștală vișinie. nici nu mai țin minte când am fost ultima oară prin preajmă să găsesc eu scrisoarea... atâta nemăsurată bucurie mi-a adus, încât zburdam prin curte zâmbind fericită. Ștrămpănel aștepta și el curios, doar-doar va fi ceva și pentru el acolo; ieri nu, dar azi a ajuns și plicul lui... vezi tu, acum scrisorile îmi par, mai mult ca niciodată, parte indivizibilă din copilul mare care-am devenit. sunt pânza mea de păianjen pe care se leagănă cele mai diamantine prietenii...
