...
azi m-am trezit devreme, și-am venit la Sibiu privind răsăritul dintr-un autobuz nou-nouț. aveam în minte îndemnul de aseară de a pune început bun, dar înainte de a ajunge la chiubicăl mi-am dat seama că ieri am reușit „performanța” de a răni pe încă unul din cei mai dragi și mai grijulii oameni din viața mea... că de!, dacă-i rana puroindă, măcar să o zgândăre cineva la care ții... am mai citit câteva capitole din viața lui Van Gogh [ acum e pe cale să ajungă la Paris, să-i cunoască pe impresioniști ]. apoi, după fluturele de avânt timișoarean, am plecat să-mi liniștesc inima. mărul l-am mâncat privind răzlețe obloane verzi din Orașul de Jos de la capătul străzii Poștei [ cine m-a văzut scriind plicul pe cărămizi, cu mărul în mâna stângă, sigur o fi zis: „ui, nebuna!” ]. porția a doua de Van Gogh am servit-o în Piața Huet [ nu pe banca de lângă tei, ea era luată ], apoi m-am gândit să vin acasă [ la acasă cel provizoriu] să-mi fierb și eu câțiva cartofi, dacă tot am citit despre cum a prins viață celebrul tablou al țesătorilor din Nuenen. cred că s-au fiert, așa că mă duc să-i aromatizez cu un strop de busuioc și cu roșiile culese de tata din grădină.