joi, 27 august 2015

frânturi de povceașcă joioasă

...

Nu știu dacă doar mi se pare, sau într-adevăr așa e, dar pentru mine zilele de joi se conturează drept cele mai lungi și mai frumoase din cursul săptămânii. N-aș putea să explic prea clar de unde această impresie, cert e însă că pe cât trece timpul parcă mai mult mi se întărește această  idee... Azi mi s-au perindat prin inimă atâtea sentimente antagonice, încât parcă am trăit viața mai multor oameni [ sau a mai multor versiuni ale propriului eu, mai precis scris ] deodată sau consecutiv. Se pot întâmpla multe într-o singură zi; mai în glumă, mai în serios, poți să te plimbi chiar prin mai multe galaxii și-apoi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat în același loc cotidian să revii... Scrisoare de dor despre analogie constatată la micul dejun, încă un pic de Van Gogh, entuziasm din poveste despre super eroi revizuitori, patru ore de chiubicăl F 612, croissante în Piața Mică, și-apoi povceașcă alături de Poezitoare la cea mai nouă și faină ceainărie din Sibiu - cam acestea ar fi cel mai pe scurt firimiturile zilei...