Romanul „A doua Cruce”

...

„Oamenii primesc și aruncă cuvinte către ceilalți mult prea ușor. Nu înțeleg că întreaga lor ființă se revarsă înspre cei cărora le vorbesc prin absolut fiecare cuvânt pe care îl rostesc. Este ca o ieșire a sufletului, dar nu spre Creator, așa cum se întâmplă atunci când omul moare, ci pur și simplu o ieșire spre cel căruia îi vorbim. Și îi dăruim exact ceea ce avem în sufletul nostru: moarte sau viață, mângâiere sau rană, lumină sau întuneric. Cuvintele sunt mâinile sufletului, care zidesc sau dărâmă pe celălalt.” 

(Ieromonah Paulin Ilucă - A doua Cruce)

Cred că Părintele putea la fel de bine să numească romanul acesta „Cu dragoste și durere pentru omul contemporan” - în atâta blândețe și totodată suferință abundă paginile cărții. Abia acum, că am citit-o, am putut înțelege dorința reeditării. În urmă cu trei  săptămâni, când ne-a povestit despre truda reînchegării, m-am gândit pur și simplu că e la mijloc dragostea autorului pentru copilul lui - opera literară. Acum știu că nu e așa. Acum o văd ca pe un soi de împărtășire. Părintele Paulin strigă către noi toți, mici și mari. E o alarmă de trezire, o batere pe umăr spre vederea adevărului, o amintire a Crucii. Revin la cele două cuvinte: blândețe și suferință. Blândețe pentru că așa e Părintele. Numai cine cunoaște profunzimea din privirea lupilor tineri înțelege cu adevărat aceasta... Suferință pentru că ne înconjoară. Fără de ea, n-ar fi Crucea cruce... Aceasta nu e o recenzie. E doar un mic gând bun care ar putea convinge și pe alții că alarma nu sună degeaba, și că dacă te bate cineva pe umăr nu e doar așa, de flori-de-măr... Trebuie să te trezești, să te trezvești, să te zidești.



P.S.: Dacă dorești să citești cartea sau s-o dăruiești cuiva drag, poți să-mi scrii. Am adus un stoc de la Suceava :).