...
Cartea lui Irving Stone, „Bucuria vieții”, mi-l aduce pe Van Gogh cu un pas mai aproape. Aflu nenumărate lucruri despre care nu știam [ deși am mai citit ici-colo despre el, doar e pictorul pe care-l simt cel mai drag sufletului meu], printre care iubirea neîmpărtășită purtată Ursulei Loyer pe când lucrase la Goupil and Company în Londra, apoi fervoarea cu care s-a avântat în a deveni predicator minerilor din Borinage și asceza la care se supunea, lăsarea deoparte a sinelui în favoarea binelui aproapelui. Am ajuns la perioada schițelor în cărbune și a desenelor după model, și deja răzbate dintre rânduri dorința lui de a fi aprobat, încurajat, sprijinit în a-și continua arta...
„La Vincent se uitau chiorâș. Era întâia oară când vedeau prin partea locului un costum de catifea neagră și niciodată până atunci nu mai pomeniseră un om în toată firea care să-și petreacă zilele pe câmp, doar cu o hârtie de desen și un creion în mână. El se purta față de enoriașii tatălui său într-un mod cuviincios, deschis și firesc, dar aceștia nu voiau să aibă nicio relație cu el. În mica așezare de provincie era socotit un om neserios, o ciudățenie; și, într-adevăr, totul părea bizar la el: hainele, felul de a fi, barba lui roșie, povestea vieții sale, faptul că nu lucra, că ședea ceasuri întregi pe câmp, cu ochii pironiți pe câte un lucru. Cu toate că nu făcea nimănui vreun rău și nu cerea decât să fie lăsat în pace, nu le inspira încredere, ba chiar le era oarecum teamă de el, și asta numai pentru că era altfel decât ei toți. Vincent nu bănuia că lumea nu-l poate suferi.” [ pag 147 ]
„ - Vincent, răspunse el, întinzându-se peste masa lată, văd că nu izbutești deloc să lefaci cum trebuie!
- Nu, răspunse Vincent.
- Atunci, mă întreb, nu cumva faci o greșeală?
- Fac o mulțime, tată. La care te referi?
- Eu cred că dacă ai avea talent cât de cât, dacă ai avea într-adevăr stofă de artist, schițele astea ar trebui să iasă bine de prima dată.
Vincent coborî privirea și se uită la schița pe care o copia: un țăran în genunchi, vârând cartofi într-un sac. Nu izbutea deloc să-i prindă linia brațului.
- Poate că ai dreptate, tată.
- Vreau să spun că nu e firesc să desenezi un lucru de o sută de ori și tot să nu reușești să-l faci cum trebuie. Dacă ai avea talent cât de cât, ar trebui să-ți iasă bine de la început, fără atâta chin.
- La început natura i se împotrivește întotdeauna pictorului, spuse Vincent, fără să lase creionul din mână. Dacă-mi iau însă într-adevăr munca în serios și nu mă las descurajat de această împotrivire, ea va însemna pentru mine un imbold în plus ca să lupt și să înving.” [ pag 149 ]
„Lucra zi și noapte la îmbunătățirea meșteșugului său. Nu se gândea la viitor decât numai ca să grăbească, cel puțin în închipuire, clipa când nu va mai fi o povară pentru Theo și în care roadele muncii lui vor fi cât mai aproape de desăvârșire. Când ostenea desenând, lua o carte, iar când era atât de istovit încât nu mai era în stare nici de una, nici de alta, se culca.” [ pag 151 ]
„ Odată, crezând că citește ca să-și treacă timpul, tatăl lui îl întrerupse:
- Vincent, te-aud mereu vorbind de muncă îndârjită, stăruitoare; atunci de ce-ți irosești timpul cu cărțile astea franțuzești neroade?
Vincent se opri cu degetul între paginile cărții Le Père Goriot și ridică privirea. Tot spera că, lămurindu-l mereu, cu răbdare, serios, într-o bună zi tatăl lui va ajunge să-l înțeleagă.
- Vezi, tată, începu el, apăsând pe fiecare cuvânt, desenul ființelor vii sau al scenelor din viață nu cere numai o cunoaștere a meșteșugului, dar și adânci studii literare.” [ pag 152-153 ]
(Irving Stone, Bucuria Vieții)