...
cu fiecare pas pe care îl fac îmi spun că trăim într-o lume nebună. anormală, zgomotoasă și ahtiată după averi. uneori chiar îmi vine să las totul în urmă și să fug undeva într-un colț de Românie cu adevărat uitat, cumva la celălalt capăt al pământului...dar nu vreau să plec singură. aștept să vii să mă iei de mână și să mergem amândoi. știu că vei veni, deși câteodată așteptarea asta mă roade și-mi pune nădejdea la răbdare...
trăiesc pe un pod. și uneori mi se întâmplă să mă scald în ambele maluri ale apei în aceeași zi. într-o parte e bine și senin și frumos, și-n cealaltă e lumea cea cu susu-n jos. în casa inimii unde-i lumină, ce nevoie de obloane? aștept să vii să mă iei de mână și să mergem amândoi. într-un loc unde oamenii se bucură pur și simplu că trăiesc, fără grija averilor, dar îngrijind de suflete... să fie oare utopie?