...
11 alături de copilul-cu-ochi-de-pian, Spiridușul-cel-ghiduș și alți câțiva necunoscuți care, cât ai zice zacuscă [sau ciorbar; oricare dintre variante e în egală măsură folosibilă] s-au transformat în împărțitori de bucurie. De obicei e de fiecare dată altfel. Adică niciodată nu-i la fel, deși călătoria rămâne un drum înspre Acasă... Mi-aș dori să pot găsi cuvinte să-ți povestesc măcar o parte din tot darul cu care m-am întors din nou. Măcar o parte din ceea ce am simțit, din ceea ce am trăit... O să mă opresc însă la cea mai mică esență ce-mi răsare acum în minte. Ceea ce mi se pare din ce în ce mai fascinant e cum învăț să descopăr omul. Oamenii în genere și poveștile lor de viață. Unele mi se dezvăluie sub forma unei veritabile piese de teatru (așa cum am pățit azi cu domnul cel gras care ne-a dus cu minimicrobuzu-i violet de la Șugag la Sebeș), în schimb pentru altele e nevoie de răbdare și de ani buni pentru a se coace...
Aste trei zile am învățat că mărturisirea e importantă. [Mărturisirea, adică modul în care-ți trăiești viața. Contează mai mult decât ne dăm seama, și asta pentru că legăturile din spatele acțiunilor noastre sau ale celor exercitate asupra noastră le cunoaște în întregime doar Doamne Doamne...] Am învățat că trebuie să ne ținem de mână: să preluăm tradiția și să o dăm mai departe. Am învățat că omul e mereu surprinzător și că nu ești niciodată îndeajuns de călit încât să nu mai poți primi lecții de viață... „Să faceți treabă bună, Georgiana!”, asta mi se spune mereu la binecuvântarea de întoarcere. Am început să mă gândesc că au un anumit tâlc aceste cuvinte, că nu degeaba îmi tot sunt repetate...