ieri,
când s-a făcut de-a binelea seară,
i-am cerut tatei o scară.
apoi pe-acoperiș m-am cocoțat
și stelele-am purces la numărat.
minute bune stat-am așteptând acolo sus,
dar tot degeaba: neclintire de la răsărit până la apus...
după așa săracă pândă
m-am hotărât mâhnită să mă-ntorc în tindă.
vedeam prin geam cum
din aura lunii adia parcă o boare de mângâiere,
dar am conchis în sine-mi că în cădere
dorința inimii, decât să se-mplinească,
mai degrabă piere...