...
„Rex sforăie de numa-numa în șură...”, mi-a zis tata adineauri. și nici nu-i de mirare, după cât a alergat azi... bine ai venit, Florarule! cu crenguță de mălin primită din gară și dis-de-dimineață și după-amiază (oare cum de n-am văzut copacul până acum?). apoi cu Bucurie crescândă. cu Bucuria de a-i avea în preajmă, acasă. cu Bucuria de a împărți lumina dinăuntru, în ciuda norilor care ne-au dat târcoale. „micii” noștri de 1 Mai au fost, de fapt, o delicioasă salată de legume, brânză, ton și alte minunății aduse de otesiști, căreia i s-au adăugat la întoarcerea în grădină pufuleți optimiști și ciocolată de la copilul-steluță. am fost atât de fericită pentru că mi-am dat seama că nu i-a mai cântat nimeni până acum Căsuței Curcubeu că Avem o țară sfântă. pentru că am adunat iar bilețele-gând de legat în plic-amintire. pentru că a venit, acum în prag de absolvire, cea mai dragă literă la noi. pentru că au venit copii dragi care înseamnă mult, mult, mult pentru inima mea. pentru că Ștrămpănel a jucat fotbal și a sărit în sus de bucurie. pentru că îmbrățișări. pentru că lumină, deși nori. pentru că am primit cană speșăl cu clape de pian și ou cu surpriză de la fotograful cu umăr aproape vindecat. pentru că e Florar, pur și simplu...
să fii împreună! ce Bucurie mai mare? mulțumesc, dragă Doamne Doamne...