pentru cine?
până mai ieri,
tot din greșeală apăreai de nicăieri.
întâmplător când te vedeam,
ne cunoșteam.
și, tipic mie, subtil îți zâmbeam
chiar dacă nici măcar numele nu ți-l știam.
mai auzit-ai de-o asemenea iubire?
cine-n afara inimii mele
s-o știe?
apăreai, străinule, de nicăieri.
mereu, mereu, până mai ieri...
iată că s-a dus și ultima zi de cursuri din facultate! la bătrânețe, când vom fi bunici cu cârje, ochelari și nepoți dornici de ascultat povești, vom zâmbi amintindu-ne de cele două roade ale nebuniei noastre. cel copt de mine cu stilou verde între două teste-examen și răspunsul „jocului”, încropit, după ajungerea acasă, în „două minute pe stomacul plin” de cea mai dragă Poezitoare.
Nimănui
Poezitoarea, 22.05.2014
Mă gândesc adeseori la…
nimeni.
Îl văd, îl aud, mă ascund,
nu-l ajung.
Și tare mult aș vrea
să fiu și eu nimeniul cuiva…
Tu, Nimeni, ieși din mintea mea!
Vreau să devii cineva!