trepăduș

...

titlurile sunt absconse de cele mai multe ori. înglobânde ale unui întreg sentiment, sau total irelevante. uneori doar de dragul descoperirii unui nou cuvânt, indiferent de sensul lui. dacă nu mă vezi când tastez aceste litere, cum ai putea să-mi citești inima? și totuși, nimeni nu se întreabă (sau, eu una cel puțin nu o fac de obicei) deschizând o carte ce făcea sau cum se simțea autorul, ori dacă avea ceai sau cafea în cana de alăturea atunci când a scris ce a scris. nu din egoism, ci pur și simplu... nu știu ce anume, dar ceva înlăuntrul meu nu mă lasă să renunț la cutia asta. deși îmi promit de nenumărate ori că o voi face. sunt o mincinoasă, dar am inima  incurabil de „analfabetă”. suferindă când de alzheimer infantil, când de neuitare. ființă contradictândă până în cele mai firave capilare. mai ceva ca vremea de afară...

pies: după cum vezi, au început să-mi placă „ând”-urile. tot fără motiv.