ochiul-boului

© Spiridușul-cel-ghiduș

Dragă Doamne Doamne,

     Azi am fost pe dos... Însă în sensul bun al cuvântului. Aseară voiam măcar două vorbe să-Ți scriu, dar am adormit tăcând. Acum, în schimb, aș avea atâtea, atât de multe, să-Ți împărtășesc... Vorba vine, căci oricum mă cunoști infinit mai bine decât am impresia că mă cunosc singură.

   Dimineață am străbătut podul spre școală în bătaia necruțătoare a vântului, gândindu-mă că acesta e doar începutul de drum. Că n-o să fie ușor și că e mult de muncă. Știu, dar în același timp simt că acolo e rostul meu, că zâmbetele curate ale picilor mă vor împlini.... O să am deci răbdare și o să lupt! Pe cuvânt de literă! Și-apoi om vedea!

     Bine-am făcut că am ascultat sfatul de ieri al dragei Poezitoare! Altfel n-aș fi primit neprețuitul buchet de ochiul-boului (cules anul ăsta două zile anticipat, dar tot cu noaptea-n cap), nici urările și îmbrățisările chipurilor luminate de liniște. Nici  minunata iconiță cu Sfântul Gheorghe, nici plicul-mângâietor-de-suflet, nici BUCURIE...De asta, dragă Doamne Doamne, mi-am dat seama că e bine să ascult din când în când de sfaturile celor care mă iubesc. 

    Dragă Doamne Doamne, de mai bine de două săptămâni am așteptat să merg să ascult din nou povestea lui Oscar. Nu a șasea, ci abia a treia oară a fost. Și-o să mă mai duc, căci nu cred că mă voi sătura vreodată de ea... E incredibil cum același spectacol îmi trezește alte și alte stări, deși de fiecare dată mă inundă (de chiar!) o liniște și-o seninătate de nedescris ajungând pe banca Sălii Studio pentru reprezentația Dianei Fufezan. Azi am  luat rochia albastră (cea cu flori alb-rozalii, moștenită de la mama) și m-am așezat lângă copilul-iubitor-de-stele. Pe fundal de pian, am privit oamenii minute bune înainte de începerea spectacolului. Încercam să-mi dau seama ce gândește fiecare și prin ce împrejurări ajunseseră acolo... N-am aflat, bineînțeles, dar imaginația nu mi-a stat locului până să se facă liniște. Concluzia e, din nou, că atâta timp cât rămâi copil cu sufletul, viața are gust. Căci poți extrage din cel mai mic, din cel mai insignifiant sâmbure atâta nemăsurată nădejde și putere de a vedea frumusețea clipei...

   Dragă Doamne Doamne, Îți mulțumesc! Pentru că mă iubești! Pentru oamenii prin care îmi vorbești! Pentru îmbrățișările sincere (fie ele cu oftat, ori cu tremurat de inimă) și plicurile în care se împachetează poveștile celor dragi... Pentru că ești acolo Sus, și totuși atât, atât de aproape...

Cam atât. 

cu drag, 

copilul cu inimă de flori de câmp