„... Să fie o dimineaţă copilăroasă şi moale Prin care, trecând, lumina să scoată Foşnet de frunză uscată; Și miroase-n odaie A creioane ascuţite prelung Şi-a hârtie neîncepută; Din gânduri, din dragoste Sau numai din somn trezindu-mă Bucuroasă, buimacă, Să trag pe mine o haină, Să ies năucită în stradă Cu picioarele goale-n pantofi Şi să întreb fericită: Ştiţi cumva în ce an suntem?”(Ana Blandiana, Dorința)
În cazul în care te întrebai ce mai face, căsuța noastră curcubeu a supraviețuit iernii. Ne-am cățărat astăzi voioși pe scara albastră, asta după ce-am desfăcut poveștile din plic și am terminat inventarul celor trei nuscele curajoase... Sincer, sincer? Nicăieri nu-i ca acasă!