A stat câteva zile cu picioare înghețate, până nu i s-a mai părut nimic ciudat în asta. Adormea cu lampa aprinsă și cartea necitită, ca un cerșetor. Se trezea apoi dimineața devreme, spăla bine-bine ibricul vechi și fierbea cu răbdare buruienile adunate pe timp de vară. Umplea căni cu ceaiuri fierbinți doar pentru a uita de oboseală. Nci măcar șoșonii de lână, lăsați prin cine știe ce colț, nu i-ar fi fost de niciun ajutor...”Dacă n-aș fi mâncat toată ciocolata cu marțipan, poate cerul nu s-ar fi supărat și ar fi fost înseninat de milioanele de stele. Poate zăpada ar fi putut fi și galbenă, ca noi să o colorăm cu cerneală albă.”, gândi ea. Într-o amiază, au chemat-o afară. Și-a îmbrăcat paltonul în grabă și a pornit pe străzi. I-a observat pe năstrușnici de la depărtare; purtau ghiozdane pătrățoase de două ori mai late decât ei și i-a auzit șușotind, așa cum își amintea că făcuse și ea cu ani în urmă în preajma celor mari. ”Să-i zicem? Oare să-i zicem?”. Nu le-a dat mare atenție, dar când a trecut prin dreptul lor i-a văzut aruncându-i o privire fugară și-o replică rușinată de: ”Bună ziua!”. Atunci și-a dorit încă o dată să mai fi avut ciocolată cu marțipan, le-ar fi putut-o împărți în loc de: ”Să creșteți mari!”...
[păstrător-de-gânduri-bune. o călătorie de la adolescență la maturitate. jurnal de mamă de trei băieți. scrisori. fotografii. povcești. pseudoversuri. îndemn la simplitate. fărâme de suflet românesc.]