despre dragoste

Nu avem nevoie să ni se spună când e momentul să iubim. Nici nu trebuie să existe o zi specială dedicată iubirii... pentru simplul fapt că iubirea adevărată se dăruiește continuu și necondiționat. Dacă ești printre cei împresurați de agitația orașului, du-te la țară și caută iubirea! Sau într-un locșor unde liniștea le dă oamenilor timp să conștientizeze că sunt vii, că trăiesc. (Când te întorci,  o să vezi, negreșit, lumea cu alți ochi.) Iubirea aduce fericire și împlinire, iubirea nu are „dacă”, iubirea nu are ceas... E o clepsidră infinită de dăruire, o lumină ce pâlpâie atâta vreme cât îți păstrezi inima deschisă...

Om drag, îți las și câteva cuvinte frumoase pe care le-am citit zilele trecute. Sunt sigură că o să te bucure:

„Om, omule bun, pune în cugetul tău și fapta ta întâi dragostea. Nu dragostea care cere, vrea pentru sine, ci dragostea care dăruie, care hrănește pe altul. Nu dragostea sufletului pustiit, ci aceea a sufletului care se revarsă fluvial. Dragostea este cheia clipei și a veșniciei. Dragostea împrăștie urâtul, urâtul singurătății, topește răul, răul întunericului, alungă tiparele și hotarele, alungă potrivniciile; aduce pretutindeni ființă nouă și nerobitoare. Dragostea naște și pârguiește rodul, transfigurează și înalță sufletul; prin ea dumnezeiasca față joacă focul luminilor de ape în lumina durerilor noastre. Este în firea omului să învingă prin dragoste. Omul este om prin puterea dragostei sale. Cine nu iubește, nu are simțuri; toate ferestrele, de la firicelul de iarbă la steaua ce clipește liniștea depărtărilor, i se închid. Grăuntele de bine și frumos ce-l purtăm în inima noastră îl dezvăluie și-l crește dragostea. Așa vine pacea, pacea adevărată, pacea raiului și a vieții veșnice. Când ai pornit să fii om, să știi că dragostea e cea dintâi virtute, ea este semnul dezrobirilor. Cântecul tău se îneacă fără dragoste și mâna ta bâjbâie. Caută sâmburele vieții! E în tine!” 

(Ernest Bernea, Îndemn la simplitate)