”Știu bine, cei de-afară văd ziduri cenușii,
Nebănuind grădina în care m-am închis -
Dar pentru tine singur, ce nu poți să nu vii,
Copacii mei din suflet spre ceruri i-am trimis.” (Ion Pillat, Grădina dintre ziduri)
”Prin iarna din cămara zăvorâtă
Se furișează cald miros de mere,
Readucând în vremea viscolită
Iar toamna cu trecută mângâiere,
Când sufletul împovărat venise,
Cu târna lui de poame și de vise,
În casa amintilor închise.
Și-n inimi amorțite de-a lor strajă,
Străbat adânc, îmbălsămând gândirea,
Cu seva lor fierbând din nou sub coajă,
Copilărescul dor și amăgirea...
Și-n inimi, viu ca și întâia oară,
Te scoli din somn, tu, cel de-odinioară,
Din somnul tău, copil de-odinioară...” (Ion Pillat, Copil de-odinioară)
Ai avut dreptate. Spre binele meu, ar trebui să fac cumva să mai pun și eu mâna pe-o carte. Știi, câteodată am o sete nebună de a devora cărți, alteori sunt zile când aproape că nu citesc. Azi iar am prins drag de literatura română; m-aș fi așezat acolo, în inima cotoarelor povestitoare, să răscolesc după alte Lulli, Olguțe și Otilii, după Ticușori, Urși, Victori și Feți-Frumoși, cum au fost cei care mi-au bucurat copilăria...