Din scrisoarea a opta a lui Sfredelin către Amărel:
”Ca să hotărăști cum anume trebuie profitat, trebuie să te întrebi ce gând are Dușmanul, și apoi să faci pe dos. Te-ar surprinde să afli că, în eforturile Lui de a se înstăpâni permanent pe un suflet, mai de folos îi sunt Lui râpele decât vârfurile; unii dintre favoriții Lui au avut de îndurat râpe mai lungi și mai adânci decât oricine altcineva. Am să-ți explic de ce. Pentru noi un om e în primul rând sursă de hrană; ce urmărim noi e să-i absorbim voința într-a noastră, și prin digerarea sinelui lui să ni-l mărim pe al nostru. Însă ascultarea pe care Dușmanul o cere de la oameni e cu totul altceva. Trebuie să ne fie clar că toată povestea cu iubirea Lui pentru oameni și cu perfecta libertate în care trebuie El slujit nu e (cum ne-ar conveni să credem) vorbărie de paradă, ci înspăimântătorul adevăr. El chiar vrea să umple universul cu stârpiturile Lui nesuferite care să-I preia chipul și asemănarea- creaturi a căror viață va fi, păstrând proporțiile, calitativ asemănătoare cu a Lui, și asta nu pentru că i-a absorbit pe toți, ci pentru că voința lor se conformează liber voinței Lui. Noi căutăm vite care să ne devină hrană: El își dorește slujitori care să-i devină fii. Noi vrem să aspirăm înăuntru; El vrea să dăruiască în afară. Noi suntem niște vase golite care ar vrea să se umple; El e plin și se revarsă. Obiectivul nostru de război e o lume în care Tatăl Nostru din Adânc va fi asimilat toate ființele în sine: Dușmanul tinde către o lume plină de ființe unite cu El, și totuși distincte.” (C.S. Lewis)