azi-dimineață m-am trezit mai târziu decât de obicei; poate din cauza zăpezii, ori a alarmei care-i mai degrabă cântec de leagăn. mi-am înroșit o unghie de la mâna stângă, că altfel nu se putea. ”n-am”, mi-a răspuns aproape sec tanti de la poștă atunci când am rugat-o să-mi împrumute o foarfecă să decupez abțibildurile pentru plicuri; le-am trimis fără. am uitat ceaiul acasă. am scăpat sticla de apă plată din mână și m-am împroșcat toată (am reușit să-i fac o crăpătură chiar la bază). am trimis un mesaj care cred că l-a întristat pe primitor, altfel mi-ar fi răspuns că nu l-a deranjat ghidușia. nu am vorbit cu piticul de acasă, am auzit că a fost trist de ziua lui...
minunea am primit-o pe seară, deși nu o meritam. îmi păstrez bucuria și îți spun doar că atunci când binele se revarsă, nimic nu mai contează...
