Inima ta doare? A mea doare uneori, chiar dacă tace. Azi am operat-o iar. A durut. Am tăcut, dar ”trebuie să avem curaj!”. Am privit culorile schimbătoare ale cerului și am luat o hotărâre: o să am curaj de acum înainte! Pentru țara asta pe care uităm să o iubim. Pentru România în care ne-am născut, dar pe care o murdărim cu împopoțonări ridicole...Pentru că fratele meu a început școala și pentru că sunt atâtea alte zeci de mii de copii la fel. (Știi, atunci când merg acasă și-mi povestește ce a mai învățat, când îi văd entuziasmul și pofta de a descoperi, mi se umple inima de fericire...). Pentru că iubesc copilăria și bucuriile mici. Pentru că îmi doresc o lume simplă, dar fericită. Oare ai citit ”Apostol” al lui Cezar Petrescu? Dacă ai ști povestea acestui învățător, atunci poate m-ai înțelege mai bine...
Domnul de aseară a zis că el e pentru nonconformism. L-am privit și am tăcut. Mă gândeam în acel moment câte și mai câte mi-ar fi povestit bunicul. N-ar fi încercat să filozofeze, în mod sigur. Fără să fi fost un șoarece-de-bibliotecă, mi-ar fi dat însă nenumărate lecții de viață. (Uneori am impresia că oamenii se îndobitocesc cu cât știu mai multe.) I-aș fi spus domnului de aseară că eu sunt pentru simplitate. L-aș fi întrebat de unde fascinația pentru atâtea ciudățenii și admirația pentru niște personalități care în timpul vieții nu au vrut decât să epateze. Oare așa arată valorile?
Azi m-a durut inima...