Halta! Hop în zăpadă! Hai sus!
M-am uitat la ochișorii negri pe care-i ascundea sub căciulița roșie ce-i acoperea fruntea (la început nici nu mi-am dat seama că e fetiță ) și i-am zâmbit. M-a privit cu așa o limpezime, că mi-a luminat inima...Am întrebat-o cum o cheamă și mi-a răspuns blând: ”Anina!”. Eu, mirată, am zis: ”Mm, ce nume frumos! Anina?”. ”Nu, de fapt o cheamă Alina, dar ea-și zice ”Anina”...”, a adăugat mama ei. Are cinci ani și a fost prima oară cu trenul. Și trenul o aducea acasă de la ”Dode”, frățiorul ei mai mare internat la spital...”Am plâns după el ieri...dar mâine merg iar”. Ca un șoricel e de drăgălașă! Am întrebat-o dacă se dă cu sania (știind cât de nebuni eram noi după sanie în copilărie), dar mama a zis că nu au sanie...”Anina” probabil se joacă cu cele două-trei ”păpușele” pe care le are în cășuța albastră...
Doi ochi negri m-au privit blând și mi-au încălzit inima...