A mai trecut un an. Pentru mine unul cât zece, din multe puncte de vedere. Am primit mult mai mult decât merit, nu am dăruit cât aș fi putut. M-am schimbat mult ( poate și pentru că am dublat prefixul ), dar nu mi-e rușine cu cine sunt. Mi-a fost dat să întâlnesc oameni minunați, de la care am învățat că de viață te bucuri trăind-o, nu filozofând despre ea. Am învățat să mă accept, am încercat să mă eschivez mai puțin. Nu am luptat îndeajuns, dar nici nu m-am dat bătută. Am călătorit și am iubit. Mi-am ”operat” inima de zeci, sute de ori ( slavă Domnului, încă pulsează). L-am bombardat pe nenea Poștașu cu zeci de plicuri albe ori colorate. Am învățat să coc ”dolofane” și turtă dulce. Am citit destul de puțin, dar unele cuvinte și-au lăsat amprenta adânc în suflet. Am făcut fotografii. Mi-am împărtășit micile bucurii, așa cum le-am înțeles, cu oamenii dragi. Am învățat să iubesc România, am început să o redescopăr și sper ca scrisoare pentru țara mea să prindă contururi frumoase în anul care vine...
Îți mulțumesc, dragă Doamne Doamne, pentru tot ce mi-ai dăruit!