Citește întâi povestea de anul trecut, o să înțelegi mai bine scrisoarea Crăciunului de acum.
Dragă
puiule de român,
Poate te-ai întrebat ce s-a întâmplat cu
povestea mea cu și despre scrisori în ultima vreme și de ce nu am mai dat niciun
semn de viață. Ei bine, nu m-am oprit din scrijelit, doar că, fiind luna sărbătorilor
de iarnă, mi-am luat răgaz de liniște și redescoperit fericirea adevărată.
Andra era curioasă în ultima ei scrisoare de
ce iubesc România și o să-i răspund și aici pentru că am proaspătă în minte amintirea minunatelor clipe de
Crăciun petrecute alături de alți 200 tineri ”dragi și inimoși” într-un loc
binecuvântat de Doamne Doamne.
Să-ți povestesc deci. Am plecat pachet de griji nejustificate
(frământându-mă cum o să reușesc să-mi gestionez timpul după aceea) pentru că
nu-mi dădeam seama ce urma, nu conștientizam ce valuri de bucurie aveau să pună
stăpânire pe inima mea; m-am întors purtând în mine saci întregi de firimituri
de pace și lumină…Dacă m-ai putea privi pe dinăuntru, ai vedea că sunt un
mănunchi de bucățele armonioase, o aranjare de mii de versuri de colinde ce-mi
răsună-n gând; dacă aș putea, acum te-aș chema să-mi vezi sufletul cum râde și
să te înfrupți din bucuria lui…
Imaginează-ți că ești înconjurat de fețe
blânde, calde, luminate permanent de o liniște lăuntrică, de oameni pentru care
Dumnezeu este calea și sensul existenței. Imaginează-ți că se apropie Crăciunul
și că ai ajuns într-un ținut pur de alb. Imaginează-ți costume populare și
mândre săcăteuri (trăistuțe) și cojoace din toată țara adunate laolaltă (și nu oricum,
ci purtate de suflete radiind bucurie și cântând colinde).
Acum ești la Oașa, puiule de român. Cuvintele mele sunt însă mult prea sărace
și, citind, te găsești exact în șoșonii pe care-i purtam eu acum câțiva ani
când auzeam vorbindu-se despre acest loc. Ca să simți cu adevărat, trebuie să
fii acolo; să pornească avalanșe de bine spre inima ta și să nu ai decât șiroaie de lacrimi prin care să te
exteriorizezi; să stai lângă oameni pe care nu i-ai mai văzut sau cunoscut, dar
să ai impresia că-i știi dintotdeauna; să-ți deschizi sufletul și să primești
Nașterea Domnului cu inima curată…
Iubesc România pentru că am învățat să o
descopăr. Iubesc România pentru că găsesc sâmburi de bine în oameni simpli,
pentru că tradițiile încă nu s-au pierdut. Iubesc România pentru că e acasă și
pentru că aici sunt fericită…
Închei aici, lăsându-ți și o urare: ”Varsă,
Doamne / Har și bine de la Tine / Peste casă, peste masă / Peste oamenii din
casă.”
cu drag
și gânduri bune