”Mai ales să-ți amintești aceasta, Nicolae Apostol! N-are să te întâmpine nimeni cu pâine și sare, nici cu urale și flori. Branșa noastră cere un eroism fără glorie. Un eroism mărunt, de toată ziua. Câteodată mă simt vinovat, Nicolae! Cât timp vă am elevi, datoria mă face să vă pomenesc numai despre lucruri frumoase, răspunderi mărețe, o viață model ca pentru o povestire cu morală de abecedar. Când vă văd plecând în lume însă, mi se strânge inima, Nicolae! Știu ce vă așteaptă. De aceea vă sărut pe frunte, ca pe niște flăcăi porniți la bătălie, unde mulți sunt osândiți să cadă răpuși. Tu n-ai să fii însă dintre aceia. În atâția ani te-am cunoscut bine. Am toată nădejdea. Ești un flăcău tare. Îți dau un sfat, Nicolae. Taina, mă înțelegi tu? taina e să nu deznădăjduiești de la cea dintâi dezamăgire și să n-aștepți nimic de la nimeni. Nimic, decât de la tine!...”
(Cezar Petrescu)