Dragă Micule Prinț,
Voiam să-ți scriu încă de sâmbătă, doar că, vezi tu, am trăit prea plin...și n-am apucat. Ți-aș fi povestit de atunci că am primit cel mai minunat trandafir roșu [doar a călătorit cu trenul din orașul lui Dar și până la Casa Literelor, și-a fost atent îngrijit în eprubeta cu apă] și te-aș fi rugat să nu te superi că m-am îndrăgostit așa tare de el.
Ți-aș fi scris despre toate îmbrățișările și strângerile de mână care dau pas cu pas contur poveștii noastre de clasa întâi. Sunt sigură că m-ai fi ascultat, așa cum îți stă în fire să faci. Poate ai fi găsit și niscaiva întrebări să-mi pui, și n-ai fi renunțat până să nu primești răspuns [oricum, nu le-aș fi lăsat suspendate în aer]...
Știi, povestea devine tot mai frumoasă; crește treptat, pas cu pas și cărămidă cu cărămidă. Bastonaș cu bastonaș, linie cu linie casa se clădește...O să fie destul loc pentru toți. Stai liniștit. te primim indiferent de anotimpul de afară.
cu litere mici,
Dogiana