...
încă nu ți-am povestit că locșorul meu [chiubicălul, în versiunea Tâlvanei] are ca și coordonate F 612. acum, poate te întrebi ce însemnătate are acest detaliu. două secunde, și-ai să afli. dacă ai citit povestea Micului Prinț, știi că el venea de pe o planetă mică-mică, asteroidul B 612. no, îți dai seama cât de laaaaaaarg am zâmbit în urmă cu patru săptămâni când mi-am văzut numele atașat de același număr...or, abia ce mi-am dat seama că între cele două planete există destule asemănări. și la mine e foarte mic; nu am vulcani stinși ori activi, nici baobabi, nici trandafiri capricioși care se vor iubiți și îngrijiți. în schimb, cămăruța e locuită de monitorul de vreo patru ori mai mare decât ecranul lui Bubu, tastatura și telefonul, căștile și nelipsitul termos cu ceai.
imediat ce sună telefonul, mă pregătesc sufletește. îmi ascut urechile cât pot de bine și-mi concentrez întreaga atenție pentru a înțelege ce vrea să-mi transmită vocea de la capătul celălalt al firului. uneori toate sunt bune și frumoase, însă de atâtea alte dăți apar multe hopuri de trecut până să rezolv cazul și să răsuflă ușurată. mi se întâmplă adesea să mă confrunt cu o întrebare care e pur și simplu paralelă cu universul meu de pricepere, și-atunci trebuie să rog omul să aștepte până „îmi verific resursele” [adică până mă ridic de pe scaun cu nedumerirea clar citindu-mi-se pe chip și încep să caut în stânga și-n-dreapta o mână de ajutor din partea cuiva care știe], încercând să-l conving că revin chiar imediat... unii sunt înțelegători, alții nu au răbdare, alții își ies din sărite și îmi trebuie un munte de calm să le țin frâu - no, oameni și oameni.
cel mai mult îmi place ideea de a mă simți în spatele cortinei. de a analiza reacțiile diferite ale sunătorilor atunci când se află în situații identice. mă zorește gândul de a mă vedea analizată la rându-mi în țâșpe feluri [chiar dacă sunt aceeași care le răspunde tuturor, indiferent de oră a zilei sau săptămânii] și-mi dau seama cum fiecare caz lasă în urma lui ceva.
azi a fost ziua cu escaladări de facturi și cu întrebări scurticele. cu explicații legate de iu-pi-esuri care iau înapoi coletul dacă nu te găsesc acasă și-l returnează la depozit [no, dacă-l vrei înapoi va trebui, ghinion!, să-l mai comanzi o dată]. un caz care mi-a rămas întipărit în minte e cel al domnișoarei Adelaida. după ce i-am explicat că, în fapt, nu i-au fost luați mai mulți bani decât trebuia pentru office, m-a întrebat și dacă o pot ajuta să-ți recupereze contul de email, căci își uitase parola în urma unui accident cu pierdere de memorie. ei bine, astfel de situații îmi amintesc că am de lucru cu ființe vii. cu oameni având probleme mari de viață și ale căror cărări se intersectează pentru câteva secunde cu a mea pentru a-i ajuta să rezolve cele mai insignifiante detalii...
cel mai mult îmi place ideea de a mă simți în spatele cortinei. de a analiza reacțiile diferite ale sunătorilor atunci când se află în situații identice. mă zorește gândul de a mă vedea analizată la rându-mi în țâșpe feluri [chiar dacă sunt aceeași care le răspunde tuturor, indiferent de oră a zilei sau săptămânii] și-mi dau seama cum fiecare caz lasă în urma lui ceva.
azi a fost ziua cu escaladări de facturi și cu întrebări scurticele. cu explicații legate de iu-pi-esuri care iau înapoi coletul dacă nu te găsesc acasă și-l returnează la depozit [no, dacă-l vrei înapoi va trebui, ghinion!, să-l mai comanzi o dată]. un caz care mi-a rămas întipărit în minte e cel al domnișoarei Adelaida. după ce i-am explicat că, în fapt, nu i-au fost luați mai mulți bani decât trebuia pentru office, m-a întrebat și dacă o pot ajuta să-ți recupereze contul de email, căci își uitase parola în urma unui accident cu pierdere de memorie. ei bine, astfel de situații îmi amintesc că am de lucru cu ființe vii. cu oameni având probleme mari de viață și ale căror cărări se intersectează pentru câteva secunde cu a mea pentru a-i ajuta să rezolve cele mai insignifiante detalii...