fotografie primită în dar de la copilul-steluță
...
mănânc marțipan, beau ceai condimentat în spiritul Crăcinului și ascult colinde. nemaipomenit, doar că sunt singură într-o cameră de împrumut și mă gândesc continuu la serile magice din copilărie, la acel farmec adânc însămânțat înlăuntrul ființei mele și care nu va dispărea nicicând. indiferent câți ani vor mai trece sau unde mă voi afla...
mai sunt câteva minute până la miezul nopții și încerc să mă conving că nu simt oboseala și că aș putea rămâne trează până când mă va suna tata să aud colindul drăgălașilor cu săcăteuri pe umăr... toate ca toate, dar nu mă pot și nu te pot minți. în seara asta mi-am spus că vreau ca și copiii noștri să crească simțind acele BUCURII [ nespus de mari tocmai prin micimea lor ] de care am avut parte ani la rând, până să mi se spună că nu se mai cade a merge din poartă-n poartă cu Nașterea..
în seara asta am fost să caut cadouri [negăsibile] și-am retrăit oarecum sentimentul acela de gol care m-a învăluit zile întregi anul trecut la Dijon. la ce bun să irosești timpul umplând plase, când te-ai putea foarte bine bucura de tihna căminului, la un ceai alături de cei dragi?
nu credeam că voi simți asta, dar ceva neînțeles m-a îndepărtat de muntele de bomboane. de raioanele întregi cu jucării care mai de care. de miile de sortimente de ciocolată, de tot acest univers comercial... apoi m-am gândit că inima mea își cere, pur și simplu, drepturile și vrea acasă.
râdeam ore întregi, până adormeam [înghesuiți, dar fericiți]. apoi, dis-de-dimineață, ne trezeam și, înainte de a porni la colindat, mâncam măcar o felie de pâine prăjită și-un ceai. ne rodeam fularele și baba Iarnă ne îngheța obrajii. cântam până răgușeam, dar când ne întorceam acasă [după ce treceam prin câteva zeci de lăcașuri] vărsam duzina de minunății în pat și începeam a le alege. de obicei, cele mai bune dispăreau, bineînțeles, primele....
vreau ca și copiii noștri să trăiască aceste BUCURII. nu multiplate comercial, ci sădite ființial.