...
dimineață, pe când încercam să mă ascund de picurii reci, am văzut doi bătrânei [fără umbrelă] pășind de mână. chipul lui m-a înseninat, căci părea al unui om împlinit. poate de aceea o ținea pe doamna lui cu atâta drag și blândețe...
seara, imediat după ce mi-am redeschis pentruploaia cea șubredă de-o aripă, am trecut pe lângă o tânără pereche zâmbitoare [cu umbrelă de astă dată]. ea-l ținea de braț și tocmai îi povestea despre cum trebuie să ne luăm niște cutii...
nu neapărat amiaza. noi ne suntem clipă de clipă alăturea...