poveste cu ceai de la Ana
dacă tot beau ceai, o să scriu o poveste despre starea-făr'-de-nume. sau mai bine nu. poate așa o să reușesc să mă vindec odată de ea! în ultimele zile am simțit că n-o să-mi treacă decât dacă mă va păli cu adevărat ceva. adică de chiar-chiar! dar să lăsăm paradoxurile deoparte... azi am fost pe dealul parabolei (oare ea se numea „care nu ține apă”?), ca-ntr-o veritabilă zi de joi, iar școala a avut meritul ei. copiii, mai bine zis. ajung să cred din ce în ce mai mult că tata are dreptate și că tare faină e meseria de plămăditor-de-inimi-prin-povești. singura mea teamă, și, de fapt, cea mai mare, e responsabilitatea uriașă pe care o implică. ori, nu mă simt încă pregătită să mi se dea un sac atât de greu. dar mai sunt câteva luni până atunci. poate nici măcar. poate mai sunt ani. sau poate rostul mi-e în altă parte. totuși, la vară musai să mai citesc o dată „Apostol”-ul domnului Cezar Petrescu. dacă răspunsurile pe care le aștepți nu vin, mai aștepți. încă o clipă și încă o zi. până la urmă, binele tot se va-mplini...
pies: articol-poveste despre demnitatea unor altfel de mame. pentru toate mamele-mame...
pies: articol-poveste despre demnitatea unor altfel de mame. pentru toate mamele-mame...