...
că sunt cea mai mare nătângă, știe toată lumea care mă cunoaște. dar că aș putea să calc mai puțin în străchini, și asta e adevărat. după ce am luat cititoarea la rost cum de și-a uitat umbrela în sala de curs, adăugând că eu n-am cum să o pierd pentru că mi-e prea dragă, mi-am primit răsplata. acum ia Turnul Eiffel de unde n-ai! sper totuși să o recuperez, nu-i bai! oare să-ți povestesc despre expresia care ne-a făcut să râdem toată ziua? „să miroși ghioceii de la rădăcină”, auzi! de unde atâta imaginație în mintea românului? am văzut în seara asta un domn îmbrăcat în straie românești care cânta la fluier pe centru. genial om! nu haina-mască-de-exterior face pe om. haina sufletului e sclipirea care ne dezvăluie sâmburele de bine din celălalt. dacă stau bine să mă gândesc, prietenii mei sunt toți niște „cerșetori” de îmbrățișări, „necunoscuți” care râd cu poftă pentru orice lucru mic (așa cum am râs eu când mi-a redat Simo conversația copil-tată pe care a auzit-o în trecere de curând: -Tati, am înghițit un fulg. Te superi? -Nu, dar închide gura...) și mănâncă pufuleți chiar și pe ploaie. sunt fericită. mâine vin să te aștept. ultima dată, acum șase luni și două zile, tu ai fost cel care m-a condus în autogară. i-am spus mamei să nu se mai gândească la oboseală, mâine seară o să fim cu toții acasă. o să primească darul de ziua ei un picuț mai repede, dar va fi cel mai minunat. și cam atât, ajunge pentru joi.