primul cuvânt care-mi vine în minte e: lumină.
binecuvântată, nemăsurată, neprețuită lumină.
”Și pe tine te-am așteptat să te întorci...”, parcă auzeam de pretutindeni șoaptele cărării de brazi acoperite de zăpadă. Am lăsat primăvara acasă și am plecat spre albul Șureanului. Aveam nevoie de liniște, sacii de firimituri adunați la Crăciun aproape se risipiseră în mijlocul lupilor haini. Îmi era dor să văd și să ascult ”lupi tineri”, să-mi umplu sufletul de pacea pe care o revarsă...Am primit iar mult prea mult de la Doamne Doamne. Și tot ce mai pot scrie e că sunt fericită...