stau o zi întreagă în fața ferestrei uriașe și să scriu scrisori.
”De-o fi să fie raiul, să fie un zăvoi
Cu sălciile-n muguri și ierburile moi,
Cu miei priori- tot îngeri albi, plăpânzi și goi-
Și apa pe sub ramuri să cânte ca un roi
De-albine nevăzute ce cată miere-n flori.”
(Ion Pillat, De-o fi să fie raiul...)
Poate că și mâna asta mi-a fost întinsă ca să-mi iau inima-n dinți, ca încă o replică de: ”Hai, știu că poți să fii un măr bun!”. Poate că n-ar fi trebuit să uit că primăvara e anotimpul meu preferat atunci când m-am gândit că mi-e frig. Poate că ar trebui să fiu veselă mai des. Poate că mi-am dorit să-ți spun că mi s-au întâmplat multe lucruri frumoase, dar n-ai fost aici. Poate totuși gândul meu bun o să ajungă cumva la tine...