I-am cunoscut pe amândoi primăvara trecută, după Paști. Nu mai știu cât arăta ceasul turnului, dar era târziu în orice caz, iar ei, ei dădeau viață cu râsete sincere uneia dintre băncile tăcute ale pieței. Îmi aduc aminte că mi-au părut doi copii, iar acum zâmbesc când mă gândesc, căci în acest răstimp le-am simțit de atâtea ori maturitatea din gândire și frumusețea sufletului...
Pe ”draga de ea” am ajuns s-o descopăr însă abia în vară, într-o călătorie cu trenul, de-a lungul a ”niște multe” ore de împărtășit povești. De la așteptarea în gara fantomă din Vințu, la bucuria că am ajuns într-un loc binecuvântat al Bucovinei, de la urcatul la schit la criticile îndrumătorului nostru, de la ploaia care ne-a întâmpinat la soarele ce ne-a zâmbit la plecare, de la laptele acru de acolo din munte mâncat ”de poftă” la bomboanele cu ulei, de la cititul pe holul trenului târziu în noapte la lumina ce o căpătasem...s-a țesut o pânză în inima mea, făcând loc pentru copilul ale cărui degete trăiesc pe claviatură. Copilul care ne bucură inimile atunci când se întoarce acasă și ne mai cheamă la un recital, la un ceai cu gânduri bune, la dăruit fericire...
Era vineri. Ne-a salutat de la depărtare, simțeam cum degetele i se frământă. Purta o rochie cu flori, ce ar fi rămas o simplă minunată rochie dacă n-ar fi urmat jocul clapelor. Jocul ale cărui enigme n-o să le pot vreodată pricepe, doar admira; m-am întrebat de fiecare dată ce simte în acele momente, când devine una cu muzica, când lumea din jur se concentreză într-o scenă alb-negru pe care, prin talantul ce l-a primit și cultivat, o transformă în sunet minunat....
Nu i-am spus până acum (poate pentru că nu mi-am dat seama), dar are ochii de pian. Sunt atât de mari, că te-ai putea înveli cu ei. Senini, îți transmit lumină de copil român, luptător și cu capul pe umeri. Acum crește frumos în orașul liniștit al lui Goethe și Schiller, crește semănând bine în jurul ei, împărțind zi de zi din speranța și optimismul ce i se revarsă pe chip....
Niște atât de multe ar mai fi de scris...
