Dragă Pollyanna,
Voiam să te citesc încă de acum câteva luni, dar nu a fost atunci timpul tău. Vezi tu, așa e mereu cu poveștile: își dau rând, așteptând momentul potrivit în care să fie descoperite. Trebuie că aveam nevoie acum să mi se amintească importanța recunoștinței, a mulțumirii pentru tot ceea ce primim de la Doamne Doamne...
M-a cucerit voioșia ta debordantă, la fel ca pe toate celelalte personaje din carte. Îți mulțumesc așadar pentru lecția de viață și pentru ideea „jocului”. Voi avea grijă să le dau tuturor celor dragi bobârnac să te citească.
cu rumenă bucurie,
Dogiana
„ - O, mătușă Polly, dar nu mi-ai lăsat nicio clipă liberă pentru a trăi!
- Pentru a trăi? Ce tot spui, fetițo? Dar nu asta faci tot timpul?
- Bineînțeles că de respirat, voi respira, chiar și în timp ce voi face tot ce mi-ai spus tu, dar asta nu înseamnă a trăi. Și în somn respiri, dar nu trăiești. Eu zic că a trăi e atunci când faci lucruri plăcute, cum ar fi alergatul pe câmpii, sau cititul, doar pentru tine, sau cățăratul pe deal.” (pag 42)
„- Iartă-mă, mătușă Polly. Vezi, tocmai am aflat vestea minunată că mi-ai dăruit camera... O, cred că ai fi făcut la fel, dacă... Pollyanna se opri brusc și își studie mătușa cu interes. Mătușă Polly, n-ai trântit în viața ta o ușă?
- Bineînțeles că nu, răspunse Miss Polly, ușor jignită.
- Dar asta - i foarte trist, mătușă Polly!
- Trist? Repetă Miss Polly, prea mirată, ca să mai adauge ceva.
- Păi da! Dacă ai fi avut motive să trântești ușile, ai fi făcut-o, fără îndoială. Pentru că nu ți-a venit încă s-o faci, înseamnă că nu ai avut niciodată o bucurie imensă, o mare fericire. Altfel nu se explică. Îmi pare rău că nu ai avut nicio astfel de bucurie, încât să-ți vină să trântești toate ușile și să răstorni scaunele.” (pag 75)