...
Noi și de ne-am muta-n Madagascar am fi fericiți, numai să fim împreună! Să ne putem privi și vorbi fără cuvinte, să știm că celălalt e acolo. Să ne zorim reciproc dimineața, să ne înviorăm c-o-mbrățișare, să ne hrănim, înainte de micul dejun, cu zâmbetul celuilalt. Să auscultăm glasul inimii pereche, să ne fie mâinile împreunate a baladă. Să stăm de taină pe-un simplu podeț, sau să privim norii - chiar și atunci când nu vor să capete forme clare. Să surâzi fericit atunci când găsești cea mai mică floare pe marginea drumului, știind cât de mult mă voi bucura. Să fii hoțoman când vine vorba de planuri, de plimbări și de înghețată. Să mă împresori cu dragoste clipă de clipă și să-mi amintești constant că ne trebuie nădejde și răbdare. Să mă iei de mână drept jumătatea ta, să-mi îngădui năstrușniciile și neputințele, dar totodată să mă urnești înspre vis. Să-mi dai avânt fără ca eu să-mi dau seama. Să mă apropii de cultură și de Doamne Doamne. Să-mi citești scrisori și cărți cu rost pentru-amândoi. Să fii în continuare matematicianul preocupat de scrierea și vorbirea corectă a limbii române, prisăcarul care nu mă lasă să întrec măsura cu mierea, bucătarul care-mi spune asertiv când mănânc dezechilibrat, criticul literar care-mi dă imbolduri, florarul mereu atent... Câte n-ar mai fi de scris? Mulțumesc, Dar!
Nu pot să nu surâd amintindu-mi reacția sinceră a unora: „Mă, dar voi semănați și înainte, sau doar de când sunteți împreună?”