...
Era Brumărel, sâmbătă seara. Afară se făcuse frig, și-n marea de oameni cunoscuți și necunoscuți care mișunau ici-colo în holul Academiei, privirile noastre se căutau. După îndelungă vreme de dor nemărturisit, se regăsiseră încă din timpul zilei. Își vorbiseră, dar dinlăuntru se simțea parcă, din partea amândurora, așteptarea unui sentiment nespus... Am ascultat povestea aniversării recente, despre care nu aveam de unde ști, ș-apoi, în liniștea nopții, am găsit băncuța de taină. Ai ochit-o tu, mai bine zis. Oare inima ta cât de tare bătea? A mea era un bulgăre avalanșic, care nu se mai oprea...
Dragă Dar, aș putea scrie iar și iar crâmpeie din poveste, și niciodată nu aș termina...