...
se mai întâmplă în unele seri ca Polarul să cânte nocturne, dar azi am schimbat puțin atmosfera. n-am mai stat pe scaun acasă concentrându-mă în același timp la tastat povești, ci m-am îmbrăcat frumos și am ocupat un locșor în sala unui pian adevărat. am mai făcut asta [ mers la recital de una singură adică] acum ceva vreme, tot din lipsă de alți doritori care să fie prin preajmă. mi se făcuse dor. vorba Pollyannei [urmează să-ți povestesc despre ea], de trăit. am simțit asta și-n timpul spectacolului, și după ce-am ieșit. știu că mă repet, am mai scris-o și cu alte ocazii, dar pianiștii mi se par niște oameni cu adevărat minunabili. extraordinari prin forța pe care o emană. de-a dreptul diamantini... muzica e pentru mine ceva atât de special tocmai datorită faptului că o înțeleg și o percep cumva din exterior, fără a-i putea pătrunde lăuntrul. o iubesc pentru ceea ce-mi transmite, pentru studiul de suflet al Artistului și pentru scânteierea de bine cu care-mi desfătează auzul...