...
pe fundal de fado, mi-am fiert al doilea ibric mic de cafea pe ziua de azi [ poate până la miezul nopții reușesc să mă înseninez cu totul ]. am deschis dulăpiorul să aleg ceașca și mi s-au oprit gândurile câteva secunde [ Proust și a lui madeleine], căutând-o pe cea potrivită stării mele de acum. nu știu dacă și pentru tine e la fel, dar ceștile mele au fiecare o poveste aparte. sunt majoritatea primite de la prieteni de suflet, de aceea e important când și cum își dau rând. cea cu ochiul-boului modelată special și primită de la Ana anul trecut, cea de la Moș Nicolae cu noi doi îmbrăcați românește și ținându-ne de mână înspre casa cu obloane verzi și căsuță poștală roșie, cea cu Micul Prinț de la omuleții dragi cunoscuți la Dijon, cea mai recentă cu steluțe și citatul despre prietenie, cea cu pian și capac cu note muzicale pe care o păstrez de obicei pentru cafea, cea verde simplă luată din Viena, cea cu flori roz-galbene-verzui primită de la Onandra din același magazin suedez din București, cea cu ceainic primită de mama anul trecut de 8 martie, cea albă simplă pe care-am dat doi lei, cea încăpătoare-de-cereale de la același copil steluță... și cam atâtea la căsuța portocalie de pe strada cu deal necunoscută de taximetriști. mai sunt câteva dragi și acasă. mama și tata zic uneori că prea multe [ și-ar fi de înțeles că spun asta, ținând cont de faptul că tata bea mereu, fie vară, fie iarnă, ceai din aceeași cană de Crăciun, cu pereți groși cumpărată acum câțiva ani de Tâlvana ]. o ceașcă poate avea suflet atâta vreme cât îți amintește de cineva drag...