Pe peronul de așteptare, în ger primăvăratic, am înțeles mai multe decât în atâtea zile...Apoi am urcat și am plecat, lăsănd în ceață siluetele luminate, ce prima oară mi s-au părut a semăna cu vată de zahăr.
Am ajuns cu bine în Sibiu, deși mărul și eugenia nu s-au împăcat prea bine cu autocarul. Încă nu am lăsat nimic din ce am trăit și învățat la sedimentat, două zile nu e timp.
Nu știu cum se face, dar iubesc din ce în ce mai mult călătoriile, iar oamenii minunați nu doar că îi caut, dar îi și găsesc. Am venit de la Viena povestind despre locuri frumoase din România și toate cărțile copilăriei și adolescenței cu un copil clujean cu sufletul deschis, care nu are stilou, dar o să primească în curând prima scrisoare...Celălalt copil ambițios, constructor de machete, m-a impresionat din alte motive. Și-apoi, n-o să fie greu să mai ajungă încă un plic pe Laudongasse.
Între timp am descoperit că Familia s-a reîntors și online.